Bine de știut pentru început, Pentru corp

Aromaterapia în timpul sarcinii, nașterii și alăptării

Uleiuri esentiale pentru sarcina, nastere, alaptare

Te-ai gândit să folosești uleiuri esentiale pentru sarcina, nastere, alaptare? Știi care sunt acele uleiuri esențiale permise în sarcină? Știi că sunt uleiuri esențiale contraindicate, sau chiar interzise, în sarcină sau alăptare? Acest articol își propune să te ghideze înspre alegerea celor mai potrivite și sigure uleiuri esentiale pe care să le poți folosi în timpul sarcinii, la naștere și în perioada de după naștere. 

Perioadele de sarcină, naștere și alăptare sunt perioade deosebite în viața ta de femeie. Aceste momente extraordinare sunt însoțite de multă încărcătură și multă solicitare, atât emoțională, cât și fizică. Aromaterapia, arta și știința folosirii uleiurilor esențiale, poate fi de real ajutor, pe toate planurile. 

Multe uleiuri esențiale pot fi folosite în perioadele de sarcină, naștere și alăptare. Riscurile și pericolul real pot apărea atunci când dozarea se face incorect și iresponsabil. Uleiurile esențiale lucrează împreună cu organismul uman, nu împotriva lui, și –  atunci când are de-a face cu doze mici de uleiuri esențiale – organismul rămâne în control.

Perioada sarcinii și aromaterapia

În primul trimestru de sarcină, corpul tău trece prin foarte multe schimbări. Noua ființă ce se dezvoltă în interiorul tău este încă foarte mică și vulnerabilă. Și, precum probabil știi deja, tot ce tu faci, toate stările tale, tot ce mănânci, bei, inhalezi, folosești pe piele, afectează micuțul pui de om. De aceea, specialiștii în aromaterapie recomandă folosirea foarte limitată, spre deloc, a uleiurilor esențiale în primul trimestru de sarcină. Totuși, pentru a atenua grețurile, poți folosi cantități mici (1-2 picături pe o batistă/ în inhalatorul nazal/ în difuzorul pentru aromaterapie) din oricare dintre următoarele uleiuri esențiale: ghimbir, lămâie, mentă peppermint sau spearmint.

În trimestrele 2 și 3 de sarcină, pot fi folosite mai multe uleiuri esențiale. Nașterea poate fi și ea acompaniată de anumite uleiuri esențiale și, de asemenea, acestea pot fi de folos în perioada post-partum.

În continuare, îți prezentăm câteva indicații din literatura de specialitate, privind uleiuri esentiale pentru sarcina, nastere si alaptare, dar și câteva dintre cele mai comune contraindicații.

Toate listele din acest material afișează uleiurile esențiale în ordine alfabetică, au caracter informativ și nu sunt exhaustive. Cere sfatul medicului înainte de a folosi orice ulei esențial, în orice mod (inhalare, băi, aplicare pe piele etc), în timpul sarcinii și alăptării.

 

Uleiuri esențiale permise în sarcină

Arbore de ceai (Melaleuca alternifolia)

Benzoină (Styrax benzoin)

Bergamotă (Citrus bergamia)

Brad (siberian, balsamic, argintiu /Abies sibirica, balsamea, alba)

Cedru (Atlas/ Virginiana/Himalayan, Cedrus atlantica/ Juniperus virginiana/ Cedrus deodara)

Citronella (Cymbopogon winterianus)

Chiparos (Cupressus sempervirens)

Coriandru (Coriandrum sativum)

Eucalipt citriodora (Eucalyptus citriodora)

Fragonia (Agonis fragrans)

Geranium (Bourbon) (Pelargonium x asperum)

Ghimbir (Zingiber officinale)

Grapefruit (Citrus paradisi)

Helichrysum (H. italicum)

Ho Wood (Cinnamomum camphora ct.linalool)

Ienupăr (Juniperus communis)

Lavandă (Lavandula angustifolia)

Lămâie (Citrus limon)

Lime (Citrus x aurantifolia)

Măghiran (Origanum majorana)

Mandarină / Tangerine (Citrus reticulata)

Manuka (Leptospermum scoparium)

Mușețel German (Matricaria recutita)

Mușețel Marocan Albastru (Blue Tansy/ Tanacetum annuum)

Mușețel Roman (Anthemis nobilis)

Neroli (Citrus aurantium var. amara)

Palmarosa (Cymbopogon martinii)

Patchouli (Pogostemon cablin)

Petitgrain (Citrus aurantium)

Pin / Pin Douglas (Pinus sylvestris, Pseudotsuga menziesii)

Piper Negru (Piper nigrum)

Portocală (Citrus sinensis)

Rosalina (Melaleuca ericifolia)

Santal (Santalum austrocaledonicum)

Tămâie (toate tipurile)

Trandafir (Rose Otto, Rosa damascena)

Vetiver (Vetiveria zizanoides)

Ylang-Ylang (Cananga odorata)

 

Uleiuri esențiale care pot fi folosite în sarcină, dar nu și în alăptare

Aceste uleiuri esențiale sunt foarte comune și des întâlnite în recomandările aromaterapeutice. Ele pot fi folosite în timpul sarcinii, dar – fiind contraindicate bebelușilor și copiilor mici – se recomandă a nu se folosi în perioada alăptării. Sunt, așadar, uleiuri esentiale contraindicate in alaptare. Lista nu este exhaustivă.

Eucalipt Globulus (Eucalyptus Globulus)

Mentă Peppermint (Mentha piperita)

Rozmarin (Rosmarinus officinalis)

 

Uleiuri esențiale care pot fi de ajutor în timpul nașterii

Înainte de a decide să folosești uleiuri esențiale în timpul travaliului și al nașterii, cere sfatul medicului. De asemenea, verifică regulamentul maternității sau unității medicale unde urmează să naști, dacă permite folosirea aromaterapiei la naștere.

Salvia sclarea

Geranium (Bourbon)

Lavandă

Neroli

Trandafir

 

Uleiuri esențiale pentru îngrjirea postpartum

Următoarele uleiuri esențiale îți pot fi de folos în recuperarea după naștere. Lista nu este exhaustivă.

Arbore de ceai

Chiparos

Geranium (Bourbon)

Grapefruit

Lavandă

Mușețel Roman

Patchouli

Salvia sclarea

Tămâie

Trandafir

 

Uleiuri esențiale contraindicate în sarcină și alăptare

Următoarele uleiuri esențiale prezintă diverse riscuri, din diverse motive – unele sunt iritante, altele au efect estrogenic sau sunt modulatoare hormonale etc. De aceea, se recomandă să nu se folosească în timpul sarcinii și alăptării. Lista nu este exhaustivă.

Arbore de ceai lămâios (Lemon tea tree / Leptospermum petersonii)

Anason (Pimpinella anisum)

Anason stelat (Illicium verum)

Chimion (Cumimum cyminum)

Cimbru ct thymol (Thymus vulgaris ct. thymol)

Cuișoare (Syzygium aromaticum)

Fenicul (Foeniculum vulgare)

Isop (Hyssop / Hyssopus officinalis)

Lemongrass (Cymbopogon citratus syn. flexuous)

Litsea (Litsea cubeba)

Morcov (Daucus carota)

Oregano (Origanum vulgare)

Ravintsara (Cinnamomum camphora)

Salvie (Salvia officinalis)

Scorțișoară (Cinnamomum verum)

Smirnă (Myrrh / Commiphora myrrha)

Wintergreen (Gaultheria procumbens/fragrantissima)

 

Mai multe informații

Pentru recomandări mai detaliate de uleiuri esențiale utile pentru anumite neplăceri (de exemplu arsuri gastrice, dureri de spate, constipație, oboseală, anxietate etc). îți recomandăm ghidul nostru  Aromaterapie de la A la Zen pentru viitoare și proaspete mămici.

Te rugăm să ai în vedere că, precum în orice alt domeniu, și în aromaterapie există anumite restricții în ceea ce privește utilizarea uleiurilor esențiale în timpul sarcinii și după naștere. Te invităm să citești articolul 12 reguli de siguranță în aromaterapia pe timpul sarcinii și după naștere. E bine să ții cont de aceste reguli și indicații, pentru ca tu și micuța comoară din brațele tale să vă puteți bucura de eficiența și efectele minunate ale uleiurilor esențiale, fără a vă expune riscurilor.

Aromaterapia poate fi un real ajutor pentru viitoarele și proaspetele mămici. Iar noi, cei de la eArome.ro, suntem aici ca să ne asigurăm că tu și pruncul tău veți fi însoțiți întotdeauna de cele mai bune și minunate arome!

 

sursa foto: lifealth.com

Related Posts

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *