Acest sit folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în browser-ul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe situl nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile sitului pe care le găsești mai interesante și mai utile.
- Te rog alege opțiunile pentru produs mergând la Ulei esențial pur și terapeutic de Tangerine.
Acasă / Shop / Uleiuri esențiale / Tangerine - valabilitate redusă
Tangerine - valabilitate redusă
- Citrus reticulata
- Tangerine essential oil
Sursa: Cultură ORGANICĂ
de la 13,50 lei
Tangerine este o specie de mandarină. Ulei blând, relaxant, este o alegere excelentă pentru a liniști și bine-dispune, în special copiii. Util în situații de digestie dificilă, flatulență, diaree, constipație, dar și pentru a stimula secrețiile gastrice. Este des folosit și pentru a îmbunătăți circulația la nivelul pielii, a reduce retenția de lichide și prevenirea apariției vergeturilor.
Recomandat pentru
Arome compatibile
Caldă, blândă, delicioasă, aroma uleiului esențial de Tangerine face combinații deosebite cu:
Una dintre cele mai blânde personalități, persoana Tangerine e amabilă, blajină, binevoitoare, îngăduitoare, prietenoasă, iubitoare. Bunăvoința ei se întinde asupra a tot ce e în jur: oameni, animale, plante, obiecte. Ea e genul care păstrează amintiri: jucăriile de pluș din copilărie, scrisori de la prieteni, eșarfa de la prima întâlnire.
Cu un aer copilăresc, Tangerine inspiră în ceilalți dorința de a o proteja, chiar dacă ea de fapt nu are nevoie de protecție. Femeile îi vor pregăti bărbatului Tangerine mâncare, iar bărbații vor duce plasele grele de cumpărături și vor face treburile casnice ale femeii Tangerine. Toată această atenție e pe placul Tangerinei, până în punctul în care devine copleșitoare, iar atunci se va elibera. O va face însă în cel mai diplomatic mod posibil, deoarece ultimul lucru pe care îl dorește e să supere pe cineva sau să rănească sentimentele cuiva.
Persoana Tangerine e o bucurie pentru toată lumea, un sprijin și o alinare pentru cei din jur, iar asta vine la pachet cu neglijarea propriilor nevoi și dorințe. Se ocupă de ceilalți, uitând deseori de sine. Natura ei iubitoare o face să se îngrijească cu drag de persoanele în vârstă. Acest lucru dovedește puterea interioară a Tangerinei, contrar aparenței ei copilăroase și vulnerabile.
Puterea și rezistența ei interioară ies la iveală cel mai clar în momentele când persoana Tangerine e lăsată să se descurce singură – o va face mai bine decât multe alte tipuri de personalitate, demonstrând din nou ce caracter complex are.
Se poate ca persoana de tip Tangerine să fi intrat în acest tip de personalitate de dragul păcii, de exemplu ca rezultat al unei traume din copilărie, într-una din multele sale forme - de la abuz fizic la cuvinte aspre auzite în mod repetat și integrate în subconștient. Copilul decide că e mai bine să devină supus, docil și amabil ca mecanism de protecție, ca să nu mai fie pedepsit și abuzat.
Tangerine iubește copiii și îi va apăra cu orice preț, veghind mereu ca niciun rău și nicio primejdie să nu se abată asupra lor. Copiii unei persoane Tangerine se plâng deseori de lipsă de libertate.
Când supărările se adună peste Tangerine, va deveni isterică din cel mai mic și neînsemnat motiv, și complusivă, de regulă referitor la curățenie, atât personală, cât și domestică. Va avea coșmaruri și stări nocturne de teroare, iar frica o va resimți disproporționat de mare – frică de a întâlni oameni, frică de viață. Dar alături de un partener care o apreciază cu adevărat pentru toată bunătatea și generozitatea ei, Tangerine va redeveni persoana sclipitoare și veselă pe care o știe toată lumea.
Acest ulei esential de tangerine este obținut prin presare la rece a pericarpului și cojii fructului tangerine.
„Tangerine” este numele englezesc dat unei specii hibrid de mandarină. Numele latin este același cu al mandarinei – Citrus reticulata. În anumite sisteme de clasificare, pentru a face diferența între mandarină și această specie hibrid, a apărut și numele de Citrus tangerina, dar, în marea majoritate a cazurilor, veți găsi Tangerine sub umbrela numelui speciei sale ”părinte”, Citrus reticulata. Studiile genetice au relevat faptul că fructele de Tangerine sunt un hibrid de mandarine cu mici fracțiuni de ADN de pomelo.
Sunt trei mici diferențe între Mandarină și Tangerine:
- perioada de recoltare: Tangerine sunt gata pentru a fi recoltate prin noiembrie, în timp ce recoltarea Mandarinelor se face prin februarie
- culoarea: Tangerine au o culoare portocalie mai intensă decât Mandarinele, care sunt ușor mai galbene
- prezența sâmburilor: Tangerine sunt lipsite de sâmburi, pe când în Mandarine se găsesc sâmburi
Numele vine de la orașul Tanger, din Maroc, o zonă în care se găsea acest fruct din abundență.
Sezonul de vârf pentru tangerine este din toamnă până în primăvară. Fructele sunt consumate decojite, fie ca atare, fie în salate, deserturi sau feluri principale. Coaja e folosită proaspătă sau uscată, drept mirodenie în mâncare sau băuturi, precum și ca aromă în ciocolată.
Cu o aromă plăcută, citrică, dulce, uleiul esential de Tangerine poate constitui un bun sprijin imunitar.
La ce e util pe plan emoțional și energetic? – Ulei esential de Tangerine
- Impactează în mod pozitiv creativitatea și imaginația
- Ridică moralul și aduce stări de bine
- Ajută la creșterea nivelului de mulțumire, de fericire
- Ne ajută să nu mai luăm lucrurile așa de în serios, ci să privim viața mai spontan, mai în joacă
- Util persoanelor care se simt deseori blocate, copleșite, sătule de muncă, obosite, iritate, deprimate
- Țara de origineSUA
- Metoda de extracțiePresare la rece
- Extras dinCoaja fructului
- NotaVârf
- Potrivit pentru copiiDa
- CuloareVerde-gălbui-portocaliu
- ConsistențăFluid, apos
- Intensitatea inițială a aromeiMedie
- Durată de viață1-2 ani
- Aroma
Mai multe aici
- Precauții
Mai multe aici
Precauții
Spre deosebire de alte uleiuri esențiale de citrice, cel de Tangerine nu este fototoxic el însuși, dar, în combinație cu alte uleiuri de citrice, poate mări potențialul fototoxic al acelui amestec.
Poate cauza sensibilizarea pielii, dacă e vechi sau oxidat.
Deoarece uleiurile esențiale de citrice sunt obținute prin presarea cojii fructelor, orice pesticide sau chimicale, cu care au fost tratați pomii, trec în uleiurile esențiale și apoi în organismul uman. Din acest motiv, în cazul citricelor comparativ cu alte uleiuri, este mult mai important să vă asigurați că alegeți uleiuri organice.
- Păstrare
Mai multe aici
Păstrare
- A se păstra la loc răcoros (de preferință în frigider), uscat și ferit de lumină.
- A se păstra departe de îndemâna sau vederea copiilor.
- A se păstra departe de orice sursă de foc, deoarece uleiurile esențiale sunt inflamabile.
- A se păstra în ambalajul inițialsau în recipiente sterile de sticlă de culoare închisă.
- A se păstra cu capacul închis ermetic.
- A nu se folosi dacă sunt sesizabile modificări ale mirosului, culorii, texturii.
- După data expirării menționată pe ambalaj, recomandăm a nu folosi uleiurile esențiale în scop terapeutic (prin inhalare, aplicare cutanată etc), ci doar pentru curățenie.
- Uleiurile esențiale de citrice se oxidează mai repede decât celelalte uleiuri, având așadar o durată de viață mai scurtă. Trebuie, deci, acordată o atenție mai mare modului de păstrare și termenului de valabilitate înscris pe ambalaj.
REȚETE ȘI IDEI...
Pace, calm și bună dispoziție
Există unele momente când parcă ceva lipsește pentru ca relaxarea...
Vezi detalii
La ce e util pe plan fizic?
- Sistemul nervos
- Sistemul imunitar și circulator
- Piele, țesuturi
- Sistemul osos și muscular
- Sistemul digestiv
Sistemul nervos
Aduce bună-dispoziție, veselie, optimism. Înlătură stările de anxietate, oboseală, iritabilitate, stres, melancolie, tristețe, insomnie (mai ales cauzată de stres). La fel ca Mandarina, este unul dintre uleiurile esențiale preferate de copii și părinți. Este o alegere potrivită pentru relaxarea de seară, de dinainte de somn.
Sistemul imunitar și circulator
Prin proprietățile sale, uleiul esențial de Tangerine constituie un bun sprijin pentru sistemul imunitar, având efecte tonice asupra tuturor sistemelor corpului. Curăță sângele, ajutând la detoxifierea organismului. Combate retenția de lichide, fiind de folos în celulită și obezitate, îmbunătățește circulația sangvină și limfatică. E un foarte bun ajutor în perioadele de convalescență.
Piele, țesuturi
Are bune acțiuni sale de regenerare celulară și de îmbunătățire a circulației. De ajutor în ameliorarea celulitei și a retenției de lichide. Poate preveni apariția vergeturilor. Previne infectarea rănilor minore, a tăieturilor și înțepăturilor de insecte și sprijină vindecarea pielii.
Sistemul osos și muscular
Poate fi de ajutor în spasme musculare minore.
Sistemul digestiv
Una dintre principalele utilizări ale acestui ulei minunat este ca tonic digestiv. Atenuează crampele abdominale, ajută la eliminarea gazelor din intestine. Ajută digestia, ameliorează constipația. Util și în caz de diaree.
veronica nita (proprietar verificat) –
foarte bun, masat pe burta cu ulei purtator ma ajutat pe mine in retentia de lichide si pe copil in constipatie.
Turturica Monica (proprietar verificat) –
Difuzam seara la somn si il port ca parfum atunci cand am nevoie sa ma conectez cu blandetea feminina din mine.
enache laura (proprietar verificat) –
Pana acum l-am folosit numai difuzat. Are un miros foarte placut, aduce stări de bine.
Andreea Aly –
La miros e asemănător cu mandarina. E foarte foarte bun în caz de diaree! Recomand!