Despre căpușe, repelente și soluții naturale

Soarele e tot mai mult pe cer, natura s-a trezit la viață, iar noi ne bucurăm că putem petrece tot mai mult timp afară din case. Nimic nu ne poate strica bucuria. Nimic, în afară de chestiile acelea mici, care, pe lângă că ne enervează, ne mai pot transmite și anumite boli de toată frumusețea. Da, știți despre ce e vorba, insectele și alte gâze mici.

Acest articol detaliază chestiunea căpușelor.

Căpușa = Gen de artropode parazite din clasa arahnidelor, care se înfig în pielea animalelor și oamenilor și se hrănesc sugându-le sângele.

Mic Dicționar Academic, 2010

Căpușele sunt periculoase pentru că pot transmite omului mai multe boli grave, precum encefalita de căpușă, boala Lyme (Borrelioza Lyme), tifos, febra hemoragică Crimea-Congo, etc. Înțepătura de căpușă poate provoca leziuni mai mult sau mai puțin grave ale pielii.

Produsele repelente din magazine și riscul lor asupra sănătății

În magazine există o varietate destul de largă de produse împotriva căpușelor. Ele conțin însă chimicale, produse de sinteză, artificiale. Substanța activă DEET (N,N-dietil-3-metilbenzamidă sau N,N-dietil-m-toluamidă) este, la ora actuală, cel mai eficient repelent cunoscut, folosit în multe dintre produsele comercializate împotriva căpușelor.

Problema cu el este că e destul de controversat. Un studiu făcut pe șobolani la Universitatea Duke din Carolina de Nord, SUA, a relevat faptul că acele rozătoare tratate cu doza obișnuită din produsele pentru oameni (40mg/kg corp) au avut performanțe mult mai slabe decât șobolanii obișnuiți, la sarcini fizice care solicitau control, coordonare și putere musculară (sursa). Același studiu a concluzionat că DEET a distrus neuroni din regiunile creierului care controlează mișcările musculare, învățarea, memoria și concentrarea (sursa). Copiii sunt predispuși unui risc mai mare de a suferi transformări în creier după expunerea la DEET, deoarece pielea lor e mai subțire, iar substanța se absoarbe mult mai repede.

Vestea bună este că există alternativă

Studii (acesta si acesta) făcute pe uleiul esențial de Geranium au demonstrat că acțiunea acestuia de respingere a căpușelor este similară cu cea a DEET-ului.

Alte uleiuri esențiale cu efect repelent împotriva căpușelor sunt: Opopanax, Ienupăr, Lemongrass, Citronella, Iarba mâței (Cătușnică), Eucalipt Lămâios, Cuișoare, Busuioc, Lavandă.

Noi vă propunem următoarea rețetă pentru ținerea la distanță a căpușelor și a țânțarilor: Anti-căpușe și țânțari.

Atenție!

Căpușele nu sunt insecte, astfel că un produs repelent împotriva insectelor nu este implicit eficient și împotriva căpușelor. Vă recomandăm, așadar, să verificați în prezentarea produsului dacă este specificat clar că acționează împotriva căpușelor.

Pot folosi uleiuri esențiale pentru a îndepărta o căpușă intrată în piele?

Nu. În ciuda informațiilor și filmulețelor de pe internet în care se aplică ulei esențial de Mentă pe căpușă și aceasta iese de bunăvoie și își ia veselă tălpășița, specialiștii avetizează că această metodă implică riscul de a produce salivație căpușei, iar toxina cuprinsă în acea salivă ar pătrunde direct în corpul gazdei (persoanei înțepată de căpușă), crescând substanțial riscul de infectare.

Mai multe informații despre cum puteți îndepărta corect o căpușă găsiți aici și aici în limba engleză . În ultimii ani, au apărut pe piață mai multe feluri de instrumente pentru scos căpușe. O simplă căutare pe Google va revela multe variante pe care le puteți achiziționa.

Vara este lungă. Să o facem frumoasă și fără riscuri, cu soluții naturale și aromate!

sursa foto: Healthline.com
surse:
  • http://www.romedic.ro/repelente-impotriva-capuselor-0P33934
  • https://www.mommypotamus.com/natural-tick-repellent-recipe/
  • http://www.usingeossafely.com/tick-off-bug-off-tobo-spray-for-repelling-bugs-and-ticks-made-with-essential-oils-and-hydrosols/
  • https://ro.wikipedia.org/wiki/C%C4%83pu%C8%99%C4%83
  • https://www.aafp.org/afp/2002/0815/p643.html